Orice bebeluș are nevoie de mama sa imediat după naștere. Din mediul intrauterin, dintr-o căsuță ce îi oferea cea mai mare protecție, bebelușul este „aruncat” în exterior, într-o lume pe care nu o cunoaște. Pentru ca această trecere să nu i se pară grea are nevoie de mama sa, are nevoie de acele clipe unice, în care să îi simtă pielea mamei sale, respirația, glasul său atât de tern.
Cu toate că în prima oră de după naștere bebelușul nu trebuie să stea nicăieri în altă parte decât în brațele mamei sale, medicii nu respectă întotdeauna aceste reguli și „smulg” copilul din locul în care îi este atât de cald, pentru a fi măsurat, cântărit, pentru a fi înfășat așa cum sunt regulile maternității. Nu putem spune că este vorba de neglijență sau de rea voință. Putem afirma doar că este nevoie ca cei doi actori implicați în procesul nașterii – mama și copilul – să se cunoască mai bine, să se regăsească unul pe celălalt, să învețe împreună tehnicile alăptării, dar și ascunzișurile acestei noi vieți.
Un bebeluș are nevoie de mama sa în prima oră, așa că puteți încerca să mai amântați momentul tehnicilor medicale, care nu îi pun nici pe departe viața în pericol dacă nu sunt efectuate la timp.
Orice maternitate ar trebui să înțeleagă că prima oră de după naștere este hotărâtoare atât pentru copil, care nu știe ce se petrece în jurul său și are nevoie de sprijinul pe care îl cunoștea deja, cât și pentru mama sa, care nu cunoaște încă pe deplin sentimentul maternității și care sunt schimbările aduse odată cu aceste noi momente din viața sa.
Bebelușul pleacă din uterul mamei sale, părăsește placenta și odată cu acest lucru organismul mamei începe să producă numeroși hormoni, precum prolactina și oxitocina, lucru care favorizează lactația, acest moment uimitor și plin de necunoscute. Din acest moment, mama are nevoie de sprijin, nu cunoaște multe lucruri, iar ceea ce știe cu adevărat este că abia așteaptă să își țină puiul în brațe pentru a-l alinta, pentru a-l hrăni și pentru a-i vorbi duios.
Iată 7 motive care demonstrează de ce prima oră de viață este atât de prețioasă atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș:
1. În prima oră, bebelușul trebuie învățat ce înseamnă alăptarea!

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
