Chiar dacă ești o femeie sănătoasă, în perioada celor nouă luni de sarcină pot apărea numeroase modificări și chiar poți ajunge la complicații grave. Peeclampsia reprezintă o amenințare atât pentru femeia însărcinată, cât și pentru bebeluș, fiindu-i pusă viața în pericol în timp ce se află în burtica mamei.
Deși complicațiile ce pot apărea în timpul sarcinii sunt destul de numeroase, în realitate preeclampsia este destul de des întâlnită și poate cauza mari probleme. De obicei, acest lucru se întâmplă în cel de-al doilea trimestru de sarcină și poate fi provocată de creșterea tensiunii arteriale.
Pe parcursul celor nouă luni de sarcină, tensiunea arterială prezintă numeroase fluctuații. De aceea, atât în timpul celei de-a doua perioade a sarcinii, cât și spre finalul acesteia, valorile tensiunii arteriale ar putea depăși 140/90, lucru care ar conduce, așa cum spun medicii, către hipertensiune arterială. Acest lucru se petrece fie pentru că gravida suferea încă de dinainte de a rămâne însărcinată de fluctuații ale tensiunii arteriale, fie pur și simplu acest lucru se petrece pe fondul unor situații de stres, stările emoționale din timpul sarcinii fiind mult mai ușor percepute de către organism.
Preeclampsia prezintă și câteva simptome:
- creșterea valorilor tensiuni arteriale;
- mâini și picioare umflate;
- identificarea unor urme de proteine în urină, lucru ce poate fi evidențiat prin realizarea unor analize medicale, indicate de către medic;
- dureri de cap;
- zgomote în urechi;
- dureri la nivelul epigastrului;
- stare de amețeală;
- vedere încețoșată;
- dureri la nivelul abdomenului inferior;
- în cazuri severe pot apărea convulsii și chiar comă.
Prevenirea preeclampsiei! Cum să faci?
Predispuse acestei afecțiuni sunt femeile aflate în cel de-al doilea trimestru de sarcină, cele trecute de vârsta de 35 de ani, precum și femeile aflate la prima sarcină. În plus, medicii ne precizează că preeclampsia poate fi mai repede întâlnită și la femeile supraponderale, precum și în cazul sarcinilor gemelare ori cu multipleți. Și femeile care suferă de diabet zaharat ori cele care au ajuns la o greutate prea mare în sarcină pot fi predispuse. Pentru a preîntâmpina eventualele efecte adverse ale preeclampsiei, medicii ar trebui să încadreze pacienta într-o astfel de categorie de risc și mai apoi să o supravegheze îndeaproape.
Chiar dacă riscurile preeclampsiei sunt destul de clare și evidente, nu toate mămicile cunosc importanța prevenirii acestei afecțiuni.
Deși nu se cunoaște încă o cauză exactă, preeclampsia poate fi prevenită prin menținerea tensiunii arteriale în valorile normale. De aceea, este bine să observi zilnic tensiunea arterială și să încerci să o menții la valorile normale. Pentru acest lucru este nevoie de o alimentație echilibrată, sănătoasă, numeroase ore de odihnă, dar și evitarea unor stări emoționale destul de solicitante.
Ori de câte ori te încadrezi într-o astfel de categorie de risc este indicat să îți monitorizezi sarcina permanent, prin controale medicale de specialitate. De această dată, medicul va observa valorile tensiunii arteriale, va monitoriza greutatea și îți va recomanda să efectuezi mai multe analize la sânge. Determinarea valorilor acidului uric din sânge, sideremia, dar și sumarul de urină sunt câteva dintre testele recomandate.
Preeclampsia, risc pentru mamă și bebeluș!
Preeclampsia îi cauzează destul de mult bebelușului. Mai exact, unul dintre efectele acestei boli determină scăderea cantității de sânge care circulă de la mamă către placentă. Astfel, are loc o lipsă a oxigenului (hipoxie). În cazul în care fătul se confruntă cu o lipsă severă a cantității de oxigen, atunci ar putea apărea anumite malformații congenitale fizice sau mentale. Copilul s-ar putea naște cu probleme motorii, sindromul de detresă respiratorie, probleme oculare, anemie.
Mama este și ea supusă pericolului. În cazuri severe, preeclampsia ar putea determina eclampsia, o afecțiune cu rată mare de deces a femeilor la naștere.
Cu toate riscurile evidențiate mai sus, preeclampsia poate fi prevenită, iar riscurile sale stopate. Singura condiție este să mergi la medic și să ai în vedere sfaturile sale!

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
