Deși poate mi-aș fi dorit să trăim vremurile în care mama să fie stimulată de către stat pentru nașterea unui al doilea copil în România, în realitate suma de 10.000 de euro se acordă mamelor din statul vecin.
Rusia a inițiat un proiect legislativ pentru stimularea natalității, pe care îl mai și respectă. Mai exact, fiecare mamă care își dorește să crească numărul membrilor familiei sale cu încă un copil este stimulată financiar cu suma de 10.000 de euro. Același lucru se întâmplă și pentru orice altă naștere ulterioară. Așadar, dacă mama își dorește să aducă pe lume nu unul, ci doi sau mai mulți copii aceasta va primi suma de 10.000 de euro pentru fiecare nou-născut.
În acest mod, Rusia a început să schimbe destul de mult tendința demografică, astfel indicele mortalității este cu mult depășit de indicele natalității, începând cu anul 2013.
Suma de 10.000 de euro pe care o acordă statul rus ajută la crearea unor condiții optime pentru nou-născuți. Mai exact, părinții sunt obligați să investească suma primită în renovarea locuinței, educația copiilor și chiar asigurări de viață pentru mamă și copil.
În ceea ce privește reîntoarcerea la serviciu după concediul maternal, mamele pot sta cu copiii acasă timp de 3 ani. În toată această perioadă, angajatorii sunt obligați să păstreze locul de muncă al mamei.
Legea privind acordarea sprijinului de 10.000 de euro pentru cel de-al doilea copil născut a crescut numărul femeilor care își doresc să aducă pe lume un bebeluș, astfel în Rusia există din ce în ce mai multe nașteri la vârste trecute de 35 de ani.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
