Bebelușii aflați în burtica mamei lor aud sunetele din afară. Astfel, dacă mama ascultă muzică este posibil ca bebelușul să o și cânte. Un astfel de lucru a fost surprins în imagini de ecograf, astfel experții din cadrul Institutului Marques din Barcelona au reușit să scoată în evidență faptul că bebelușii aud sunete începând cu săptămâna 16 de viață extrauterină.
Orice bebeluș se simte liniștit atunci când aude muzica și se află în burtica mamei sale. Acest lucru este scos în evidență de un recent studiu, care a încercat să demonstreze nu numai că bebelușii percep sunete încă de la săptămâna 16 de sarcină, ci și că își mișcă gurița, buzele și limba în aceeași tonalitate.
Marisa Lopez Teijon, membru în cadrul Institutului Marques din Barcelona a demonstrat faptul că prin undele sonore transmise în pântecul mamei intravaginal, bebelușul își mișcă buzele ca și când ar încerca să cânte. Pentru ca rezultatele studiului să fie perfect demonstrate, au fost cercetate mai multe sarcini, pornind de la săptămâna 16 de sarcină, atunci când se presupune că bebelușul ar putea auzi și până în ultima săptămână de sarcină. Fiecărei graviduțe i s-a montat un dispozitiv intravaginal.
Pe lângă faptul că produce niște sentimente total aparte, studiul este util întrucât cu ajutorul său ar putea fi depistate anumite malformații legate de auzul bebelușului. Cu alte cuvinte, dacă bebelușul nu ar reacționa în niciun fel ar fi posibil ca acesta să aibă o problemă de auz.
De asemenea, cercetătorii consideră că dialogul dintre mamă și bebeluș ar putea fi început încă de dinainte de a se naște, fiind folosit dispozitivul numit Babypod.
Bebelușii care au participat la studiu au ascultat muzica lui Bach, tonuri calde și extrem de liniștitoare.
Înainte ca studiul să fie început, bebelușii aveau mișcări rapide și directe ale capului și membrelor și doar o parte de numai 30% au mișcat buzele și limba.
După montarea dispozitivului, 87% dintre bebeluși au început să își miște capul și membrele, totul fiind însoțit și de mișcări ale buzelor și limbii ce se opreau ori de câte ori muzica se oprea.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistei Căminul și al site-ului CasaMea.ro.
