A fi părinte nu este nici pe departe cel mai ușor lucru din lume, nu știi ce trebuie să faci, cum să îi vorbești, cum să îl crești și nici măcar nu ai idee cum o să îl faci mare.
Tot ceea ce știi este că îl iubești și îți dorești ca lui să îi fie bine, să fie fericit, să se simtă ocrotit, mereu la sânul și sub alinarea ta.
Atunci când crește, ajunge la școală, apar și numeroase controverse. Unii copii învața mai mult, alții sunt mai leneși, însă cu toții sunt inteligenți. Ceea ce trebuie să facem noi, părinții, este să știm să îi stimulăm, să îi sprijinim atunci când nu știu să învețe, când nu cunosc de ce trebuie să citească zi de zi și mai ales de ce anume să își facă lecțiile. Dacă la școală, mediul este și nu prea atât de prietenos, numărul de elevi fiind destul de mare, iar timpul limitat, acasă lucrurile trebuie să stea într-un mod diferit. Alintul, discuțiile zilnice și aprecierile trebuie să stea mereu drept sprijin în relația dintre părinte și copil.
De curând, am citit un fapt pe care noi, inițial, l-am contrazice. O mămică a realizat că tot ceea ce este mai important este să îi bifezi copilului lucrurile pe care le-a făcut corect și nu greșelile. Astfel vom reuși să îl stimulăm mai mult, să îi oferim încrederea și ambiția de fi cel mai bun. Spun că o astfel de atitudine ar fi aparent contrazisă de către noi pentru că am fost obișnuiți cu evidențierea greșelilor. Nu pot uita cum pasta roșie alunecă pe fiecare lucrare pentru a-mi aduce la cunoștință tot ceea ce am greșit. Fără să stăm prea mult pe gânduri, imităm un astfel de comportament. Și nu e bine!
Astfel, analizând sintagmele „ba poți, ba nu poți!” pot spune că unui copil nu trebuie să îi spui niciodată „nu poți!” doar de dragul de a-l stimula. Va reuși să îți demonstreze că poate, însă în interiorul său apar anumite frustrări ce vor genera o lipsă a încrederii în forțele sale, descurajare, nesiguranță. Iar noi toți ne dorim ca puii noștri să fie curajoși, demni, siguri pe ceea ce pot, gata să arate oricui cât sunt de pregătiți.
„Tu nu o să poți niciodată să iei nota 10 la matematică” sau „tu nu o să reușești niciodată să îl întreci la studiu pe Răzvan, colegul tău de bancă”, astfel de atitudini nu trebuie să existe în comportamentul niciunui părinte. Psihologii sunt de părere că pentru a-l ajuta să învețe și să își atingă țelurile va trebui să i te adresezi: „ești un copil bun, am încredere în tine și știu că vei reuși să iei nota 10 la matematică”. Comparația cu rezultatele unui alt coleg este de contestat categoric. A învața nu înseamnă concurență, astfel vom reuși să dezvoltăm niște copii care învață doar de dragul de a fi mai bun decât alt seamăn de-al lui. Iar ceea ce contează este ca acumularea informației să se facă doar pentru că este nevoie de ea pentru a se dezvolta, pentru a se face mari, pentru a se integra în societate.
O atitudine schimbătoare a părinților este și o mare controversă. Nu te poți schimba să îi spui astăzi că ești conștient de forțele sale, iar mâine să îi aduci numai critici. Trebuie să fii constant, perseverent și să îl ajuți ori de câte ori are nevoie de ajutorul tău.
Dacă totuși rezultatele școlare nu sunt poate cele pe care ți le dorești, este bine să vezi care este problema, ce greutăți întâmpină, să elimi cauzele și mai apoi să încerci pas cu pas să îi fii alături pentru a depăși aceste piedici.
Eu m-am convins, de astăzi pasta roșie va înroși numai plusurile copilului meu, de minusuri ne vom ocupa, cu răbdare, împreună!
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.