Tratament răceală

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Ori de câte ori copilul este bolnav, orice mămică încearcă prin trucuri proprii să îi acorde primul ajutor. Iar astfel de situaţii sunt din ce în ce mai numeroase, mai ales la vârste fragede. Răcesc, fac gripă, se lovesc, se confruntă cu pericolele deshidratării și ale enterocolitei. Toate acestea, deși sunt destul de obișnuite le creează mari bătăi de cap adulţilor.

Tratament racealaIndiferent de sezon, copiii mici se îmbolnăvesc. Ajung să răcească chiar și de opt ori în cursul unui an. Iarna, frigul de afară pare să fie cel mai mare inamic al copiilor, ce va cauza nenumărate viroze. Vara, copilul mănâncă rece, face salturi în piscină, aleargă și se bucură de mediul prietenos de afară. Nici în acest caz nu este ferit de răceli sau de alte afecțiuni mai grave. Atunci când fac febră, îi doare gâtul ori atunci când se lovesc, părinții le acordă primul ajutor. Și cine altcineva știe mai bine decât propria mamă ce îl doare și cum să îl facă bine? Desigur, îți vei cunoaște copilul și vei încerca să îl ajuți, dar niciodată să nu treci peste cabinetul medicului pediatru.

Pe măsură ce micuțul tău va crește și se va face mare, vei începe să îi cunoști din ce în ce mai bine semnele de boală. Vei ști când să ajungi cu el la medic, dar mai ales ce să îi dai ca să îi calmezi durerea.

De regulă, cele mai frecvente afecțiuni medicale ale copiilor mici sunt virozele respiratorii. Simptomatologia pare simplă și destul de cunoscută atunci când copilul crește. Face febră, prezintă dureri în gât, tuse, năsucul îi curge și are o stare de spirit alterată. Îl pândește pericolul deshidratării, îl doare capul, plânge, este supărat mai tot timpul. Așa că mama va trece le ceaiuri, supă de pui preparată în casă, frecții, dar și medicamente ce nu prezintă contraindicații. Însă, niciodată nu va evita să meargă la medicul pediatru pentru un consult de specialitate, pentru diagnosticare și prescrierea unui tratament corect. Nu începeți niciodată antibioticul după ureche, întrucât este foarte periculos!

Cum tratăm febra?

Febra este des întâlnită la copiii mici. Încă de la primele luni de viață, bebelușii o experimentează. Se prezintă ca o reacție de apărare a organismului la anumiți viruși ori bacterii pătrunși în corp, cauzatori de infecții periculoase. Așadar, febra ca fenomen nu este periculoasă, însă nu putem rămâne nici indiferenți în fața ei. În cazul în care bebelușul este mai mic de patru luni și face febră, mergi la medic și nu încerca niciodată să îl tratezi acasă. Copilul este mult prea mic pentru a-l transforma într-un experiment medical. Atunci când este mai mare, îi poți oferi paracetamol, nurofen sau ibuprofen, medicamente care au rolul de a coborî numărul gradelor din termometru. Dacă după administrare, copilul continuă să aibă febră, anunțați medicul.

Poți încerca frecțiile cu oțet la încheieturi sau pe cap. Un alt efect benefic este înmuierea șosetelor în oțet călduț, după care introducerea lor în picioare.

Nu uita consumul de lichide! Copilul se poate deshidrata destul de ușor, așa că oferă-i apă, sucuri, ceaiuri calde și supe lichide de pui. S-a dovedit că supa de pui face minuni atunci când organismul luptă cu infecții; proteinele din carne ajutând anticorpii din organism să lupte cu răceala.

Nu îi oferiți niciodată aspirină, întrucât administrată la vârste mici poate îmbolnăvi copilul de sindromul Reye, foarte periculos.

„Roșul în gât” tratat prin gargară

Copiii mai mari pot trece mai ușor peste aceste episoade. Dropsurile, antiinflamatoarele, dar și vitamina C ajută la recuperarea copilului bolnav. Cei mici pot consuma ceaiuri calde îndulcite cu miere.

Gargara cu sare grunjoasă poate fi o altă soluție pentru ca micuțul să scape mai ușor peste astfel de afecțiuni nedorite. În cazul în care în gât se observă inflamarea amigdalelor, copilul se poate confrunta cu o infecție gravă ce poate fi tratată doar cu antibiotic. În acest caz, este timpul să ajungeți la medic.

Nas înfundat – apă de mare, soluție la îndemâna lui Dr. Mummy

Soluțiile de desfundarea nasului sunt destul de numeroase, însă pot afecta în timp mucoasa nazală, așa că nu este bine să faceți o obișnuință din folosirea lor. Încercați să îi desfundați nasul cu apă de mare, pe care să o pulverizați cu atenție în ambele orificii nazale.

Atunci când copilul este mic, folosește un aspirator de nas. Nu uita să poziționezi în camera în care doarme un umidificator, ferindu-l de aerul uscat.

Interzis!

Niciodată nu îl trata acasă vreme îndelungată, întrucât nu vei face altceva decât să înrăutățești și mai mult simptomele. Ceea ce poți face este să îi ameliorezi temporar starea până când ajungi la medic.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

One Response

  1. Parerea mea este ca puteti incerca ceaiuri, infuzii, gargara ( eu prefer cu Trachisan- foarte bun!) doar atunci cand copilul nu are febra. Cum a facut febra mai mult de 3 zile -chemati medicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *