Dislalia

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

„Dislalia este o tulburare de articulare-pronunţie ce se manifestă prin deformarea, emiterea, substituirea, înlocuirea și inversarea sunetelor. În cazurile grave de dislalie, astfel de foneme se produc și la nivelul silabelor și chiar a cuvintelor.” ( E. Verza 1982)

DislaliaCând se pune diagnosticul de dislalie, copilul ar trebui să aibă peste trei ani și jumătate. Până la această vârstă avem de-a face cu o dislalie fiziologică determinată de insuficiența dezvoltării a aparatului fonoarticulator și a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. Manifestarea tulburărilor de pronunție după vârsta de trei ani și jumătate denotă existența unor cauze nocive.

Dislalia apare de cele mai multe ori ca urmare a acțiunii unor procese complexe în perioada:

  • intrauterină – intoxicații, infecții, incompatibilitate R. H., traume mecanice, psihice.
  • nașterii – nașterile grele, prelungite care duc la leziuni ale sistemului nervos central, asfixii, traume fizice.
  • după naștere – de cele mai multe ori.

Cauzele dislaliei pot fi:

1. Cauze organice

  • central – lezarea creierului datorită traumatismelor mecanice ale copilului în timpul nașterii, boala părinților (sifilis, alcoolism), boli suportate în copilărie (scarlatină, meningită, encefalită, pojar).
  • periferice – anomalii congenitale ale organului auditiv, maxilare, dinți, palat tare, moale, limbă, buze.

2. Cauze funcționale – vorbirea este vătămată fără să fie leziuni organice stabilite.

Datorită acestor cauze pot avea loc tulburări ale limbajului care privesc atât sfera senzorială (receptoare), cât și cea motorie (efectoare).

3. Cauze psiho-neurologice – se întâlnesc la subiecții cu debilitate mintală, la cei cu tulburări de memorie și de atenție, cu tulburări ale reprezentărilor optice, acustice.

4. Cauze psiho-sociale – se referă la aplicarea unor metode greșite de educație, slabă stimulare a vorbirii copilului, încurajarea în folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzament, trăirea unor stări conflictuale, stres.

Diagnosticul dislaliei

În diagnosticarea dislaliei periferice se vor evidenția:

  • modul de funcționare al organelor fono-articulatorii (acestea se pot depista în contextul unor prime exerciții de gimnastică articulatorie).
  • modul de tulburare al sunetului care se realizează prin probe verbale. Se constată tipul de deficiență dislalică (pitacism „p”, betacism „b”, mutacism „m”, fitacism „f”, vitacism „v”, capacism „c”, nutacism „n”, stigmatism „s”, rotacism „r”).

Probe administrate

  • pronunția liberă a alfabetului.
  • denumirea unor serii de imagini referitoare la categorii (obiecte finite, fenomene ale naturii, culori, momente ale zilei, mijloace de transport).
  • probe pentru determinarea nivelului de dezvoltare a limbajului.
  • denumirea schemei corporale cu ajutorul imaginilor.
  • povestirea liberă după imagini.
  • convorbire liberă.

Obiective

  1. Cunoașterea copilului (anamneza și di­agnosticul complex).
  2. Înlăturarea negativismului față de vorbire.
  3. Crearea încrederii în posibilitățile proprii.
  4. Familiarizarea cu mediul cabinetului.
  5. Crearea de atitudini pozitive față de vorbire.

Metode de corectare a dislaliei

  • Dezvoltarea mobilității aparatului fonoarticulator
  • Mobilitatea maxilarelor (închiderea și deschiderea gurii, mișcarea mandibulei stânga-dreapta, sus-jos, clănțănitul dinților, mestecatul).
  • Mobilitatea obrajilor (umflarea obrajilor).
  • Mobilitatea linguală (scoaterea și retragerea limbii, mișcarea limbii sus-jos, stânga-dreapta, ștergerea dinților, buzelor, plescăitul).
  • Mobilitatea labială (sugerea și țuguierea buzelor, zâmbetul, ținerea cu buzele a unui obiect ce este tras, fluieratul, suflatul, vibrarea buzelor).
  • Exersarea palatului, a mușchilor faringelui (căscare, deglutiție, imitarea tusei).

Dezvoltarea respirației corecte

  • Suflatul în lumânarea aprinsă, cu paiul în apă, în trompetă, în hârtiuțe.
  • Umflarea balonului, aburirea oglinzii.
  • Inspir-expir în trei timpi.
  • Inspir-expir pe nas și gură, alternativ.
  • Exerciții de respirație în fața oglinzii.
  • Pronunțarea vocalelor ritmic, rar.
  • Pronunțarea ritmică a consoanelor.

Dezvoltarea auzului fonematic

  • Exerciții de recunoaștere și imitare a sunetelor din natură (onomatopee).
  • Exerciții de recunoaștere și pronunțarea a unor serii de silabe opuse (pa-pe-pi-po-pu).
  • Exerciții de transformare a cuvintelor prin înlocuirea de sunete sau silabe (mac-rac, pat-sac, mare-sare).
  • Completarea cuvintelor cu prima silabă pronunțată de logoped.

Emiterea/impostarea sunetului

  • Exerciții de diferențiere a poziției aparatului fonoarticulator la sunetele siflante față de șuieratoare.
  • Exerciții pentru emiterea sunetelor s, z, j, t, r etc.
  • Exerciții demonstrative în oglindă, de articulare corectă a sunetului.
  • Imitarea sâsâitului șarpelui, solicitarea liniștii, sunetul produs de insecte în zbor, de vânt, șoarece, telefonul, strănutul, vaca, oaia, măgarul etc.

Consolidarea sunetului

  • Introducerea sunetului în silabe (silabe directe și inverse, logatomi, structuri silabice cu ritm).
  • Introducerea sunetului în cuvinte prin: asocierea silabelor în vederea formării cuvintelor mono, bi și polisemantice în care sunetul se află în poziții diferite; cuvinte în care consoana afectată este intervocalică; cuvinte în care consoana afectată este precedată de o consoană și urmată de o vocală (scap, șnur, braț); exemple de cuvinte ce conțin sunetul impostat; structuri verbale reversibile (sar-ras, toc-cot, roz-zor); formarea unor cuvinte noi prin înlocuirea, omisiunea, adăugarea la sunetul impostat, exerciții de diferențiere ș-s (şcoală-scoală), z-j (zar-jar), r-l (rac-lac).

Automatizarea sunetului

  • Propoziții simple care conțin cuvinte cu sunetul corectat în diferite poziții (Scaunul este sub masă., Soarele strălucește.).
  • Sintagme cu partea finală constantă (Mama e acasă., Tata e acasă., Ana e acasă.).
  • Sintagme cu partea inițială constantă (Soarele a răsărit., Soarele e pe cer, Soarele a apus.).
  • Sintagme afirmative, negative, interogative.
  • Povestiri după imagini, planșe.
  • Dialoguri după o temă dată.
  • Compuneri scurte după imagini cu cuvinte date.

Materiale folosite: oglindă; fișe de lucru; tabele de silabe; material ilustrativ verbal.

Luminita Preduca - psiholog specialistLuminiţa Preduca – Psiholog Specialist – Psihologie Clinică

www.infantkinetoclinic.ro

Str. Vulturilor 93A, sector 3, București

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *