Statistici recente din județul Harghita arată că interesul populației pentru vaccinul antigripal a crescut în estul Transilvaniei.
Medicii de familie din Harghita au constatat o creștere a numărului populației interesate de vaccinare. Interesul românilor a putut fi monitorizat prin cantitatea de doze de vaccin antigripal repartizate și utilizate.
Primele observații arată că interesul populației pentru vaccinul antigripal a crescut în estul Transilvaniei. Medicii de familie susțin că această tendință se va menține în creștere în următoarele luni.
Peste 6.000 de doze de vaccin antigripal, doar la Harghita
În acest sezon, aproximativ 6.600 de doze de vaccin antigripal au fost repartizate județului Harghita. Până acum, 1.567 de persoane de aici au fost vaccinate. Iar în stoc mai sunt 5.053 de doze.
Pe lângă preocuparea față de sezonul rece, autoritățile medicale susțin că fenomenul se datorează, inclusiv, unei ample campanii de informare a populației. Campania a reușit să înlăture, în mare parte, ideile negative despre vaccinare, care au circulat în ultima vreme în România.
Vaccinarea a fost reabilitată prin intermediul campaniilor publicitare
După declanșarea campaniei de vaccinare, s-a observat o ușoară tendință de creștere a interesului pentru vaccinarea antigripală. Prin intermediul datelor furnizate, românii au aflat că vaccinul antigripal reduce riscul de spitalizare asociat gripei. De asemenea, protejează fătul și femeile gravide. Nu în ultimul rând, aceștia au înțeles că prin vaccinare pot contribui la protejarea persoanelor din jur, inclusiv a celor mai vulnerabile, precum sugarii, copiii mici, persoanele vârstnice sau pacienții cu boli cronice.
Doctorii au remarcat faptul că interesul populației pentru vaccinul antigripal a crescut în estul Transilvaniei și s-au declarați satisfăcuți de rezultatele campaniei.
“Ce pot constata este că întreaga campania de informare și de conștientizare a importanței vaccinării și-a făcut efectul. A crescut intenția de vaccinare. Așa pare din primele semnale ale medicilor de familie”, a declarat dr. Tar Gyongyi, șef DSP Harghita, potrivit Agerpres.
Compoziția vaccinului antigripal
În componența vaccinului antigripal intră virusuri asemănătoare cu cele care circulă în timpul sezoanelor de gripă.
Virusurile gripale se răspândesc extrem de ușor, prin tuse, strănut sau pe calea aerului respirat. Există trei tipuri diferite: A, B și C. Primele două determină epidemiile anuale de gripă. Tipul C determină sporadic boala.
Virusul gripal trăiește 1-2 zile pe suprafețe durabile, 15 minute pe hârtie și 5 minue pe piele. Fiind extrem de molipsitor, nu are nevoie de mult timp pentru a face victime.
Contagiozitatea este de 1-2 zile înaintea debutului bolii. Șii 4-5 zile – după debutul bolii.
Ce recomandări au medicii
Medicii recomandă ca vaccinarea să se facă din timp. Ei atrag atenția că este nevoie de câteva săptămâni pentru ca nivelul de anticorpi să fie corespunzator.
Actualmente, vaccinul antigripal este considerat ca fiind cea mai eficientă metodă care ne poate apăra de gripă. Cadrele medicale susțin că acest vaccin reduce riscul de gripă cu aproximativ 50%-60% în rândul populației globale, în timpul sezoanelor de gripă. Conform studiilor, eficacitatea vaccinului poate varia, în funcție de caracteristicile persoanei vaccinate, cum ar fi vârsta și starea de sănătate.