ABA și la Universitate, nu doar în casele copiilor

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Numărul copiilor diagnosticați cu autism în România crește îngrijorător de la an la an, iar odată cu el, crește și interesul pentru terapiile de recuperare pentru copiii care au autism. Primii interesați în mod direct de aceste terapii sunt părinții, care își doresc o viață cât mai normală, independentă și fericită pentru copiii lor. Copiii cu autism au nevoie de terapie de recuperare intensivă imediat ce diagnosticul a fost confirmat. Cu cât această terapie este începută mai repede, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari.

Terapia ABA – una dintre cele mai eficiente

Terapia cu gradul cel mai mare de eficiență este analiza comportamentală aplicată (ABA). Aceasta are ca scop schimbarea comportamentală în sensul adoptării mai bune a copiilor în mediul în care aceștia trăiesc. Orele de terapie ABA sunt destul de riguroase, dar în același timp pline de recompense și voie bună, ajutându-i pe cei mici să scape de comportamentele neadecvate și să învețe să devină cât mai independenți. Daniela Gavankar, psiholog și președinte al Asociației pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA) susține că dacă abordarea terapeutică este una intensivă, complexă și corectă, orice copil cu autism are șanse de a-și recupera întârzierile în dezvoltarea psihică și de a face față provocărilor vieții de zi cu zi.

Din ce în ce mai mulți psihologi își manifestă interesul pentru terapia ABA și urmează tot felul de cursuri de specializare care îi ajută să devină consultanți sau terapeuți ABA. În ultimii 14 ani, mulți psihologi s-au specializat în acest domeniu și au început să lucreze în diverse centre de autism, cum este și AITA, sau chiar în casele copiilor. Cu toate acestea, terapia ABA nu a prezentat suficient de mult interes pentru universitățile din România, neexistând până anul acesta nici măcar un singur curs care să aibă la bază terapia ABA.

Universitatea Spiru Haret – prima din România care a introdus un curs de ABA

Drumul terapiei ABA din centrele de specializare sau din casele copiilor la universitate a fost unul anevoios, dacă stăm să ne gândim că au fost nevoie de 14 ani pentru a se introduce un astfel de curs în programa școlară. Universitatea Spiru Haret a făcut primul pas și a introdus din semestrul II al anului 2018 un curs ABA în cadrul programului de masterat de Psihologie clinică.

Cei care se înscriu la curs vor avea ocazia să învețe mai multe despre autism, despre ce rol are terapia ABA și cum poate ea îmbunătăți viața copiilor cu autism și a familiilor acestora. Acest curs ABA va fi ținut de Daniela Gavankar, psiholog și președinte al Asociației pentru Intervenție Terapeutică în Autism, consultant ABA din anul 2007, în curs de acreditare internațională, cu peste 10 ani de experiență în lucrul cu copiii cu autism. Este o ocazie bună ca studenții să afle direct de la un specialist în terapie ABA toate răspunsurile la întrebări și să ajungă să ofere o terapie de calitate, care să ajute copiii cu autism să se recupereze cât mai frumos și să se integreze cât mai bine în societate.

Dacă vrei să faci primii pași în lucrul cu copiii cu autism, îți recomandăm acest curs ABA din cadrul programului de masterat de Psihologie clinică. Indiferent dacă vrei să devii terapeut ABA sau ai în familie un caz de copil cu autism pe care vrei să îl sprijini în evoluția sa, informațiile aflate în cadrul cursului te vor ajuta să îți atingi obiectivele.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com