Cum furăm noi, părinții, copilăria copiilor noștri? Și ce rost are astăzi școala?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Astăzi, am ajuns la concluzia că, noi, adulții suntem vinovați pentru „furtul” unor ani prețioși din viața copiilor noștri. Prin școală și programe încărcate, prin ani memorați pe de rost, prin operații matematice scrise mecanic, până și prin trezitul de dimineață le „furăm” identitatea și ne transformăm cu toții în dascăli fără orizonturi…

Poate că voi fi contestată, poate că unii dintre părinți vor critica părerile mele, însă astăzi nu îmi pasă. Astăzi, mi-am dat seama că micuța mea fetiță este nevoită să urmeze același sistem fără noimă, aceleași reguli scrise sau nescrise ale școlii, trebuie să facă aceleași teme, să uite de joacă, precum am făcut-o eu, cu ani în urmă, o elevă de 10…Și, ce dacă? Astăzi, cred că sunt un om creativ întrucât mi-am dat seama că nu poți rezista într-o societate atât de greoaie, cu reguli vechi și încerc să schimb opinii, atât cât reușesc.

Dar, să revenim la școală…

Iată ce am învățat aseară:

„Ursulețul Kim este mulțumit/Pentru ziua lui el a pregătit/Un meniu bogat/Mai apoi a cumpărat/Un kilogram de alune/Apoi zece de legume/Și vreo opt de fructe bune/Desigur, nu a uitat/Vestitul tort Diplomat…..” și versurile continuă, în același stil… (text manual clasa I)

10 minute, o jumătate de oră, o oră pentru unii copii, timp prețios pierdut pentru a memora aceste versuri. Dar, pentru ce? Ce rol își au? Copiii înțeleg poezia ca pe un chin, nu îi văd sensul, știu doar că trebuie să o rostească cap coadă fără poticneli în fața doamnei învățătoare. Le este frică să nu care cumva să uite un cuvânt, să nu știe un vers, pentru ca toți ceilalți să nu râdă.

Dar tu, dragă școală din țara noastră, ce rol ai? Voi, dragi profesori, de ce respectați o programă fără sens, lucruri ce nu se mai aplică demult, noi, dragi părinți, de ce ne chinuim copiii, de ce îi „pedepsim” și le cerem să uite de anii frumoși în care cresc, de naivitatea vârstei și-i pedepsim trezindu-i devreme și uneori lăsându-i abandonați pe băncile școlii până seara târziu.

Sunt mici, mult prea mici și culmea, dornici să învețe. Însă, dacă astăzi ar fi adulți cu siguranță ne-ar condamna că i-am lăsat lăsat pradă unui sistem potrivit pentru mase, un sistem gândit mai degrabă pentru noi adulții. Golurile în stomac sunt resimțite de ei încă de la începerea școlii, acea primă zi de școală în care atât profesorii, cât și părinții par să facă o adevărată „paradă” spre a se cunoaște. Cei mici sunt ignorați, lăsați deoparte și obligați să urmeze niște reguli – „parcurgerea culoarului cu flori la intrarea în școală”, „intrarea în clasă și așezarea în bănci” și tot așa. Iar cei ce se sfătuiesc și vorbesc sunt părinții și profesorii. Aproape că nimeni nu le explică de ce sunt obligați să stea în bancă, de ce viața lor urmează să se „schimbe” într-atât de mult și care este scopul acestei călătorii. Au multe emoții și pare-se că nimeni nu le vede.

Nu mă exclud pe mine de la aceste greșeli și aud zilnic din partea copilului meu că este obosită, că nu mai poate să facă atâtea teme, că vrea să se joace, să se bucure de libertate. Îmi dau seama că noi, toți sădim ghimpi în sufletul copiilor noștri, obligându-i să meargă la școală și să facă lucruri pe care nu le înțeleg. Vor să învețe pentru a ne fi pe plac nouă sau cadrelor didactice, pentru a lua note sau calificative bune și nicidecum pentru a-și lărgi orizonturi. Pentru că nu știu ce sunt orizonturile, școala nu le-a explicat întrucât programa încărcată trebuia parcursă punct cu punct și „rămâneau în urmă”, fiind nevoiți să recupereze. Dar ce să recupereze? Cunoaștere? Înțelegere? Nicidecum! Materie și atât! Materie ce va fi uitată ușor în anii de după școală…

Și oare, cât va mai dura până ce școala românească va „lucra” cu fiecare copil, va dori să îl cunoască și va alege ceea ce îi este potrivit. Oare, este atât de greu să lași deoparte calificative, concursuri, premii, medalii și să încerci să transformi învățarea într-o continuă joacă, într-un lucru potrivit vârstei și capacității de înțelegere. Oare, fără teme, copiii vor fi mai „slabi”? Oare fără poezii copiii nu vor cunoaște lumea?

Fiecare copil e unic, fiecare copil e dornic să cunoască, fiecare copil poate, fiecare copil are nevoie să fie stimulat și încurajat. Fiecare copil trebuie să învețe exact ce trebuie, fiecare copil are un talent care să îl transforme într-un „geniu” dacă e pus corect în valoare, fiecare copil e creativ și creativitatea este ceea ce ne trebuie!

Sursa foto: https://patuturi.ro/despre-inocenta-730

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *