Săptămâna 40 – cum decurge și ce probleme pot apărea?

În săptămâna 40 de sarcină, cel mai sigur nașterea este pe cale să apară. Termenul este cât se poate de aproape, ba mai mult unele femei ajung să nască chiar mai devreme cu câteva zile. Deși specialiștii estimează data nașterii, gradul de probabilitate nu este întocmai cel calculat. Acest lucru se întâmplă întrucât data probabilă a nașterii este calculată de obicei având în vedere data ultimei menstruații și nu data conceperii bebelușului, pentru ca lucrurile să fie mai exacte.

saptamana-40Fiind vorba de perioada în care nașterea poate să se ivească de la o oră la alta, organismul va secreta mai mulți hormoni decât de obicei. În același timp, bebelușul va avea o tensiune arterială mai mare, ceea ce denotă că travaliul este pe cale să își facă apariția. În săptămâna 40 de sarcină, bebelușul va cântări 2900-3600 grame și va avea aproximativ 50 centimetri lungime. În limitele expuse mai sus, bebelușul este perfect normal, dar se poate întâmpla ca acesta să aibă și o greutate mai mică sau chiar mai mare față de cea evidențiată mai sus. Și de această dată vorbim despre un bebeluș perfect sănătos.

În timpul travaliului, bebelușul va fi supus unor eforturi mai mari, astfel acesta va avea întreruperi ale fluxului de sânge spre placentă, odată cu fiecare contracție. Și acestora bebelușul le va face față cu bine, demonstrând că nașterea se apropie, iar micuțul este pregătit să îi facă față.

Ce simte mama?

Starea mamei

În această perioadă, dacă nașterea nu a apărut, mai mult ca sigur mama se va simți mai grea decât de obicei. Îi va fi destul de greu să se deplaseze, va resimți bebelușul coborât jos, în partea abdomenului inferior. Picioarele i se vor umfla și se va deplasa mai greu decât de obicei.

Vizitele la medic

Fiind vorba despre ultimele săptămâni de sarcină, medicul va verifica cu regularitate aspectul colului uterin. În săptămâna 40 de sarcină, obstreticianul va verifica dacă acesta s-a înmuiat sau s-a dilatat, lucru care arată că se apropie momentul travaliului. În cazul în care există dilatație de 3 centimetri, ștergere de 30%, îi va recomanda gravidei să meargă la spital întrucât bebelușul își va face în curând apariția. Nașterea este posibilă la o dilatație de 10 cm și la o ștergere de 100%.

Există și situații în care travaliul începe chiar și fără ca aceste procente să apară sau ca acestea să dureze mai mult timp decât normal.

Când să merg la maternitate?

Momentul în care va trebui să mergeți la spital depinde de numărul și durata contracțiilor. Atunci când acestea apar la un interval de circa 4-5 minute și acest lucru se întâmplă din ce în ce mai des, de cel puțin o oră, este bine să vă pregătiți bagajul și să vă îndreptați către maternitate. Nu așteptați ca numărul contracțiilor să fie mai mare și nici ca acestea să fie de nesuportat. Nu există totuși un moment cheie în care să ajungeți la spital. Este bine să țineți cont de îndrumările medicului care vă examinează sarcina și să respectați cu strictețe sfaturile sale. Acesta, de cele mai multe ori, adaptează practica medicală la cazul propriei paciente, astfel el va fi singurul care va cunoaște evoluția sarcinii și modul în care ar trebui să vă comportați pentru a vă fi bine.

În cazul în care travaliul progresează repede sau dacă ați avut în familie astfel de cazuri este bine să mergeți la maternitate destul de repede, în așa fel încât să evitați ca bebe să vină pe drum.

Semne ale unei sarcini cu probleme

În ultimul trimestru de sarcină trebuie să fiți atentă la toate simptomele pe care organismul le oferă.

Sângerare vaginală

În cazul în care aveți sângerări ușoare, urmate de obicei după consultul medical, nu trebuie sa vă speriați. Nu sunt îngrijorătoare și nici nu anunță vreo problemă ce ar putea surveni. În schimb, atunci când în ultimele săptămâni de sarcină vă confruntați cu o sângerare abundentă, de culoare roșu aprins, atunci ar putea fi semnul de „abruptio placentae”, lucru care ar trebui să te facă să te prezinți de urgență la medic, fiind o problemă destul de gravă.

Dureri la nivelul abdomenului

În cazul în care nu vă aflati în travaliu și totuși durerile abdominale sunt persistente, atunci poate fi semnul de „abruptio placentae”. În cazul în care vă confruntati și cu niște scurgeri vaginale neobișnuite, uneori însoțite de febră, atunci ați putea avea o infecție care ar trebui cercetată de către medic.

În cazul în care apare totuși un disconfort în regiunea abdomenului inferior, nu trebuie să vă alarmați – bebelușul s-a deplasat puțin, pregătind momentul expulziei.

Bebelușul nu se mai mișcă

În săptămâna 40 de sarcină, numărul mișcărilor fetale este ceva mai mic, fapt care anunță că bebelușul se pregătește să facă față momentului nașterii, economisind energie. În plus, nici spațiul din burtica mamei nu mai este la fel de încăpător și prietenos, așa că nu va mai avea cum să facă tumbe. Pentru a vă liniști, așezați-vă culcată pe partea stângă și numărați bătăile fetale. În cazul în care într-o oră simțiți mai puțin de 5 bătăi fetale, atunci adresați-vă medicului specialist. La fel ar trebui să faceți și atunci când observați și alte nereguli apărute în sarcină.


Lasă un Comentariu...

*