Incredibil! Această femeie a dat naștere bebelușului în numai 22 de minute!

Incredibil! Această femeie a adus pe lume propriul său bebeluș la numai 22 de minute, nașterea fiind naturală.

nastereLa numai 32 de săptămâni, Maria Harris, de 29 de ani din Portsmouth a ajuns la spital, pierzând lichidul amniotic. Cum era și firesc, medicii au introdus-o în sala de naștere și au supravegheat-o constant. Cu toate că era la prima sa naștere, femeia a născut foarte ușor, la ora 10:20 ajungând la spital, iar la o diferență de numai 22 de minute, femeia își ținea deja în brațe bebelușul.

Maria Harris, a declarat imediat după naștere pentru Daily Mail, astfel:

„Am avut câteva contracții, timp de unul-două minute. Mai apoi, am născut imediat. Dilatația a fost destul de mare și s-a produs destul de rapid, așa că nu e de mirare că am reușit să îmi țin bebelușul în brațe la numai 22 de minute de la naștere. Întrucât bebelușul s-a născut înainte de termen, a fost nevoie de 5 săptămâni de ședere sub supraveghere medicală, în spital, dar acum totul este bine.

Record la naștere!

În timp ce Maria a născut la numai 22 de minute de la internarea în maternitate, o altă femeie pe nume Daisy Stewart, din Dundee, a doborât orice record, dând naștere unui bebeluș în 5 minute și 17 secunde. Femeia suferea de preeclampsie, astfel că a fost nevoită să dea naștere bebelușului cu patru săptămâni mai devreme. Aceasta declară că a fost nevoită să împingă de două ori și bebelușul a și venit pe lume. Pare surprinzător, dar totul s-a petrecut foarte repede, iar mama și bebelușul sunt foarte bine.

Sursa: netmums.com


Lasă un Comentariu...

*