Răceala și gripa

Seamănă destul de mult, prezintă uneori aceeași simptomatologie și se tratează tot în șapte zile. Este răceala și gripa. În cazul în care nu le-am cunoaște, am crede că ne aflăm în fața unei ghicitori, însă în realitate este vorba despre două afecțiuni extrem de serioase.
Lăsate netratate, răceala și gripa pot ridica mari probleme copiilor. Nasul înfundat, durerile de gât, cefaleea, roșul în gât, febra, dar și lipsa poftei de mâncare sunt câteva dintre cele mai des întâlnite simptome. Atunci când le observi nu ai cum să rămâi indiferent la durerea copilului tău întrucât știm cu toții, nu e deloc plăcut. Deși seamănă destul de mult, acestea se diferențiază prin simptomatologie, dar și prin durata vindecării. Dacă prima are un debut mai ușor, cea de-a doua este puțin mai agresivă, oferind episoade greu de epuizare destul de accentuate.

Simptomatologie

Răceala și gripa seamănă din punct de vedere al simptomatologiei. Desigur, acestea au și câteva elemente care le diferențiază și care pot fi surprinse de către medici, în vederea stabilirii diagnosticului. Inițial cele două prezintă tuse, strănut și dureri la nivelul gâtului. Răceala continuă cu o stare de oboseală fizică, paloare, febră moderată, creșterea mucozităților nazale.
Gripa are un debut agresiv. Încă din primele zile de la îmbolnăvire copilul va face febră mare, de cele mai multe ori trecută de 38 grade Celsius, frisoane, tuse uscată, dureri pronunțate la nivelul gâtului, roșu în gât, și va prezenta o stare de oboseală accentuată. Cu alte cuvinte, copilul va fi răpus încă din prima clipă de boală, îi va lipsi pofta de mâncare și va fi cuprins de o stare mare de oboseală și epuizare. În același timp, stările de greață și vărsăturile accentuează starea de rău a copilului.

Ce cauzează răceala și gripa?

Desigur, ele seamănă destul de mult una cu cealaltă, însă de obicei sunt cauzate de factori distincți. În cazul răcelii, aceasta este provocată de rinovirusuri, care afectează căile respiratorii ale copilului. Gripa este cauzată de virusul gripal, de cele mai multe ori contagios. Indiferent care sunt cauzele lor, răceala și gripa sunt contactate de copii în mod deosebit în timpul sezonului rece, atunci când virușii sunt prezenți peste tot, sistemul imunitar al copilului este slăbit și tot atunci când sunt integrați în colectivitate.

Durata și modalitatea de tratament

Durata celor doua afecțiuni este și ea diferită. De obicei, o răceală tratată durează circa 7 zile, pe când gripa ajunge să se vindece în 10-15 zile de boală.
Diagnosticul și metodele de tratament sunt prescrise de către medic. Pentru ca micuțul să poată depăși cu bine aceste episoade de boală este indicat să aveți în vedere indicațiile medicului specialist.
Răceala se va trata mult mai ușor. Antiinflamatoarele, antispasticele pentru îndepărtarea tusei, dar și o bună hidratare sunt câteva dintre soluțiile oferite de medici. Desigur, nimic nu trebuie luat la întâmplare, până și răceala, fie ea în forma mai ușoară trebuind a fi urmărita de către medic. Uleiul de eucalipt, uleiul de mentol, precum și rădăcina de lemn dulce au numeroase proprietăți și pot fi folosite în cazul acestei afecțiuni.
Gripa, de regula, are nevoie de antibiotic pentru a fi vindecată, febra fiind crescută și stările de rău persistente. În același timp, copilului i se vor recomanda antiinflamatoare, antispastice, dar și tratament cu aerosoli. Cu toate că ne-am dori ca totul să treacă atât de ușor, în realitate, indiferent de tratamentul administrat, boala va trece abia după ce au fost parcurse toate etapele, rareori putând scăpa de gripă sau răceală mai devreme de 7-10 zile.
Măsurile de igienă, spălatul pe mâini și spălatul fructelor și legumelor, dar și o bună hidratare sunt condiții pentru ca boala să treacă mai repede, având de cele mai multe ori rol și de prevenție.

Cum să treci mai ușor de răceală și gripă, încă de la primele simptome, cu cimbru-de-cultură

Răceala și gripa sunt cauzate de virusuri diferite, însă foarte multe persoane le confundă din cauza simptomelor similare. Dacă durerile în gât, tusea și inflamația căilor respiratorii superioare se manifestă ca urmare a unor infecții virale, antibioticele nu vor da rezultate. Pentru a scăpa de aceste neplăceri putem apela la […] mai mult »

Imunitate scăzută

imunitate scazuta

Mulți dintre copii au imunitate scăzută în sezonul rece. A venit toamna cu vremea capricioasă, copiii au revenit în școli și grădinițe, motiv de îngrijorare în plus pentru mămici, mai ales dacă cei mici prezintă sensibilitate accentuată în fața virusurilor și bacteriilor de tot felul. Un inamic ignorat: terenul alergic […] mai mult »

Rinofaringita acută

Rinofaringita acută

Sub termenul popular de răceală, rinofaringita acută reprezintă una dintre cele mai comune afecţiuni ale copiilor cu vârste mici. Inflamarea părţii superioare a faringelor ajunge să creeze grave probleme de sănătate pentru cei mici, în mod deosebit în timpul sezonului rece, toamna, iarna și primăvara devreme. Cine nu a văzut […] mai mult »

De câte ori răcesc copiii?

De cate ori racesc copiii

Cu toţii ne dorim ca micuţii noștri să fie feriţi de răceală și gripă, însă acest lucru pare să devină de necontrolat, mai ales la vârste fragede, copiii prezentând mai multe episoade de răceală pe parcursul unui an. Indiferent de situație, răspunsul la această întrebare se află în strânsă legatură […] mai mult »