Anticoncepționale naturale

Anticoncepționale naturale nu există, există mai degrabă metode naturale de contracepție de care te poți folosi pentru a preveni apariția unei sarcini nedorite.

anticonceptionale naturaleFie nu ești încă pregătită pentru a deveni mămică, fie te afli imediat după o naștere sau pur și simplu problemele medicale nu îți permit să rămâi iarăși însărcinată este bine să iei în calcul toate metodele de contracepție.

Atunci când vorbim despre anticoncepționale naturale ne gândim la o planificare pe care o vom putea face doar recunoscând zilele fertile din viața unei femei. Totul este cât se poate de mult legat de ovulație, așadar în această perioadă este indicat să se evite contactele sexuale neprotejate.

Metoda calendarului, a coitului întrerupt, amenoreei provocată de lactație sau pur și simplu a măsurării temperaturii bazale fac parte dintre acele anticoncepționale naturale. Toate acestea sunt de fapt metode prin care te ferești de apariția sarcinii, prin împiedicarea spermatozoizilor să ajungă la ovul și astfel să se producă fecundația.

Apelăm la aceste metode naturale întrucât nu produc efecte adverse, nu afectează starea de sănătate a femeii, nu implică costuri și permite cunoașterea funcționării propriului organism. Spre deosebire de anticoncepționalele clasice, acestea nu produc stări de rău și pot fi folosite necondiționat, oricând se produce un nou contact sexual între parteneri. Pentru a funcționa aceste anticoncepționale naturale este nevoie ca ambii parteneri să cunoască beneficiile și să le și pună în aplicare.

Metoda temperaturii bazale

În timpul perioadei de ovulație, organismul femeii are o temperatură ușor crescută. De aceea, pentru a funcționa este bine ca periodic, la aceeași oră, să realizăm măsurarea temperaturii corpului. De regulă, atunci când nu sunt implicate anumite motive medicale, de tipul răcelii, gripei, apariției unor infecții, organismul va avea o temperatură similară în fiecare zi, excepție făcând perioada fertilă, atunci când valorile temperaturii bazale cresc destul de puțin, cu circa 0,2-0,5 grade. Creșterea este determinată de o valoare mai mare de progesteron.

Măsurarea temperaturii se va face folosind același termometru, de preferat dimineața, înainte de a te da jos din pat. Se procedează la măsurarea temperaturii fie oral, vaginal ori intrarectal. Valorile se notează într-un caiet, iar operațiunea se va repeta minim trei luni la rând, pentru a vedea dacă valorile și creșterea temperaturii se produc cam în aceeași perioadă. În cazul în care se constată acest lucru este bine să nu aveți contact sexual cu partenerul, minim 3 zile de la identificarea creșterii temperaturii bazale. Această metodă nu te protejează 100%, existând șanse de aproape 20% să rămâi însărcinată.

Metoda calendarului constă în identificarea perioadei fertile. De obicei, ovulația are loc cu două săptămâni mai devreme de apariția menstruației lunii următoare. Ca atare, în cazul unui ciclu normal, de 28 de zile, ovulația se va putea produce după 10 zile de la data primei sângerări, cel mai sigur între ziua 7 și ziua 16. Ca atare, durata de viață a spermatozoizilor este de 7 zile, așa că se recomandă evitarea contactului sexual între parteneri.

În cazul unui ciclu menstrual neregulat se recomanda a se ține cont de următoarele calcule: x=10+n-28 și y=17+N-28. X reprezintă data primei zile a perioadei fertile, iar „n” reprezintă numărul de zile cel mai scurt al ciclului menstrual. Y reprezintă ultima zi a perioadei fertile, iar N este numărul de zile cel mai lung al ciclului menstrual.

Și de această dată se recomandă ca femeia să folosească acest calendar câteva luni pentru a fi sigură dacă identifică cât de cât exact perioada ovulației.

Coitul întrerupt este una dintre cele mai vechi metode și cade în responsabilitatea partenerului. Acest lucru înseamnă ejacularea spermatozoizilor în exteriorul vaginului, fapt care nu va permite întâlnirea acestora cu ovulul fecundat. Această metodă nu are în vedere identificarea perioadei fertile și are și dezavantaje – ca și restul celorlalte metode intitulate generic anticoncepționale naturale, nu este sigură 100%, putând există șansa de a rămâne totuși însărcinată. În plus, comportamentul sexual dintre parteneri ar putea avea de suferit.

Metoda mucusului cervical reprezintă o variantă prin care femeia va reuși să identifice perioada ovulației. În timpul perioadei fertile, mucusul cervical va fi mai lichid, grație cantității mari de estrogen secretată de organism. În plus, mucusul cervical este elastic și alunecos, dar și foarte, foarte abundent. Se întâmplă așa întrucât spermatozoizii sunt conduși în acest mod prin vagin, în drumul lor către ovul, circulația fiind mult mai ușoară.

Abstinența sexuală reprezintă o metodă sigură din toate privințele. Cu toate acestea, nu este recomandată întrucât ar putea conduce la ruptura relației dintre parteneri.

Toate metodele de contracepție mai sus enumerate nu sunt sigure. În plus, nu protejează împotriva bolilor cu răspândire sexuală.


Lasă un Comentariu...

*