Scrisoarea unei mame către soțul ei înainte de nașterea copilului lor

Dragul meu,

Iată că astăzi cele nouă luni de așteptare sunt pe sfârșite, astăzi ne pregătim să devenim părinți, iar bebelușa noastră abia asteaptă să ne privească, să facă cunoștință cu mami și cu tati, cei pe care ea, până acum, doar i-a ascultat cum îi spuneau povești, cum îi cântau și cum o dezmierdau.

scrisoareDeși mi-e teamă de acest nou început, știu că nimeni în afară de noi doi nu va cunoaște mai bine ceea ce îi lipsește fetiței noastre. Mai sunt câteva ore, moment în care va trebui să adorm, până atunci când trebuie să ajung în sala de operație.

Sunt curajoasă, știu, însă mi-e teamă de această intervenție chirurgicală. Deși eu am ales cezariana, mi-e teamă ca nu cumva inima mea să stea în loc, să nu vă mai văd, să nu vă mai simt, să nu mai pot ști nimic de voi. Mi-e teamă că nu voi ajunge să o cunosc. Mă macină aceste simțăminte, nu știu cum anume să îmi controlez emoțiile și vreau să cred că totul va fi bine. Nu ți-am spus direct întrucât nu vreau să te temi mai rău ca mine, nu vreau ca bucuria ce va urma să vină mâine să fie spulberată de gândurile mele, pline de temeri, lipsite astăzi de orice speranță.

De regulă sunt curajoasă, ce poate fi atât de rău…

Așa cum am spus, am ales să îți scriu câteva rânduri pentru că vreau să știi că te iubesc, că nimeni niciodată nu ne va spulbera visul de a deveni părinți, că alături de tine m-am simțit împlinită, iubită și plină de speranță. Iar de ar fi ca ghinionul să ne urmărească vreau să îi transmiți micuței noastre că „mami o iubește, o va iubi din Ceruri și îi va fi alături indiferent ce s-ar întâmpla. O va proteja, va fi îngerul său păzitor și nu va lasa pe nimeni și nimic să îi facă rău. Să aibă grijă de tine, sufletul meu pereche, și să protejați întotdeauna relația de tată-fiică. Luptați unul pentru celălalt și nu lăsați pe nimeni și nimic să vă despartă”.

De-ar fi să deschizi această scrisoare, înseamnă că eu nu mai sunt alături de voi și că nu mă mai pot bucura de mângâierea micuței noastre. De aceea, te rog, ai grijă de ea, așa cum ai avut de mine!


Lasă un Comentariu...

*