Florentina Popa – mama și copilul

Se spune că sufletul unei femei nu se va simți niciodată împlinit până nu va reuși să găsească un echilibru între profesie, dragostea față de partener și nu în ultimul rând maternitate. Este ceva în ADN-ul nostru pe care oricât de mult l-am ignora, la un moment dat se revoltă și, incontrolabil, vei simți că-ți lipsește ceva, cineva de care să ai grijă și față de care să-ți manifești sentimentul matern.

Florentina Popa - mama si copilul

În cazul meu bifasem două din trei, eram fericită, însă doream să mă simt femeie și din perspectiva unei mame. Astfel, am așteptat cu nerăbdare, bucurie și curiozitate momentul întâlnirii cu el, cu fiul meu pe care astăzi îl privesc și nu-mi vine să cred cât de mare a crescut. Când a zburat timpul, când a lăsat desenele animate de la televizor pentru desenele făcute chiar de el, cu creionul cu mină de carbon?

Totul pare un vis derulat pe repede înainte, la fel ca și visele despre prima zi acasă, în trei, în liniște și iubire.

Acum un zâmbet îmi încearcă buzele, nimic din ceea ce mi-am imaginat nu s-a petrecut în realitate, pentru că meseria de părinte este imprevizibilă și nimeni nu are cum să-ți predea aceste necunoscute, nimeni nu te avertizează cât de greu va fi, pentru că, de altfel, nu ai cum să înțelegi până nu vei testa tu însăți, dragă mămică.

Așadar, tabloul meu perfect, de familie liniștită, s-a destrămat cu o viteză fulgerătoare, ca atunci când te privești într-o apă cristalină și o picătură cade pentru a spulbera reflexia. Nu a fost deloc așa. Toate tabieturile noastre de dimineață, micul dejun, cafeaua, plecarea soțului la muncă, s-au năruit din prima zi, caci el, fiul nostru, era în permanență primul care se trezea și avea grijă să afle toată lumea, să-și testeze coardele vocale dimineață după dimineață, astfel încât să nu-ți permiți să îl ignori nici măcar 5 minute.

Depindea total de mine, de parcă nici nu se desprinsese încă din pântecele mele, dar desigur că m-am adaptat rapid noilor condiții pentru că micuțul era negreșit cel mai important și neajutorat dintre noi.

Au trecut zile, apoi ani plini de satisfacții nemăsurate și toate aceste evenimente, pe care poate în timp ce le trăiești îți pot părea de nesuportat (este firesc, suntem oameni și ne confruntăm cu o noutate dificilă) par a fi acum o picătură într-un ocean.

Noile și noile comportamente drăgălașe dobândite de bebeluș, pe măsură ce creștea, m-au umplut de fericire și mi-au dat mereu puterea de a înainta în viața care devenise, nu știu când, din nou normală.

Grija unei mame față de copilul său nu se epuizează niciodată, însă pare cu atât mai apăsătoare când el este doar un dop de om, o ființă firavă ce caută să descopere lumea. Așadar, o nouă provocare mă aștepta, aceea de a mă desprinde de fiul meu. Nu aveam cum să știu dinainte cum va fi când nu voi mai fi atât de prezentă lângă el, dar, exact ceea ce spuneam și la început, simțeam un dezechilibru în mine. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, admir femeile care se dedică vieții de familie, însă pentru mine era nevoie de ceva mai mult, era nevoie să împărtășesc informațiile pe care le adunasem cu atâta drag și să le ofer tot nouă, femeilor și mamelor.
Am fost și sunt o femeie care își dorește foarte mult și o evoluție profesională, așa că mi-am reluat serviciul când fiul meu a împlinit vârsta de un an, pentru ca într-un scurt timp să transform un alt vis în realitate, să demarez și să dezvoltat propria afacere în industria dermato-cosmeticelor.

Așa am dat naștere unui alt copil, Kosmo Oil. Chiar dacă nu era realizat din carne și oase, tot din mine era plămădit și cu atât mai mult am încercat, în permanență, să echilibrez timpul acordat celor doi poli ce-mi guvernau viața, astfel încât să fiu mereu prezentă în viața fiului meu, însă și afacerea să crească și să prospere.

Odată cu plecarea mea la muncă a trebuit să găsesc o alternativă, o soluție care să-i atragă suficient de mult atenția astfel încât să nu resimtă acut lipsa mea. Și am găsit! Jucării! Cu siguranță și fetițele au multe jucării, dar parcul auto din dotarea fiului meu a depășit cu mult limitele perimetrului nostru locativ. Pe deasupra, era fascinat și de construcțiile LEGO. Așadar, destul de repede am realizat că va trebui să-mi cumpăr o casă mai mare, sau pe cea mai mare.

De-a lungul timpului am auzit multe povești, precum că băieții sunt foarte atașați de mame, dar credeam sincer că este doar un mit. Ei bine, nu! Mama, când este acasă, trebuie să fie în permanență în aria vizuală a băiatului. Sigur că și tatăl este distractiv, dar băiatul știe că mama e cea care trebuie sa-i prepare delicioasa mâncare, cu ea adoarme, ea îi alină cel mai bine durerea, brațele mamei sunt cu adevărat vindecătoare!

Timpul petrecut în doi, doar eu cu el, s-a dovedit a fi cel mai valoros și benefic pentru amândoi. Zi de zi am avut grija să „rezerv” cel puțin o oră pentru băiatul meu. Iar rezervarea a însemnat dedicarea întru totul lui, să am grijă ca nimeni să nu dea buzna în timpul nostru privat: telefonul, tableta, laptopul, toate puteau să aștepte, cum și micuțul aștepta cu nerăbdare sosirea mea de la muncă.

Ziua mea, ca mamă și femeie de afaceri, este foarte, foarte plină, însă secretul constă în a știi să-ți gestionezi atât energia, cât și timpul, precum și să știi să-ți prioritizezi lucrurile în minte, pentru că sunt situații în care chiar dacă ai avea un imperiu de coordonat nicio secunda nu va fi mai presus de propriul copil. Crescând astfel, fără a-i impune cu forța, fiul meu a ajuns să știe să-și manageruiască eficient propriul timp și propria energia.

Părinții sunt un model pentru copii, cu toate, bune și rele, însă stă în puterea noastră să controlăm aceste lucruri și să le lăsăm moștenire un spirit liber, fericit.


Lasă un Comentariu...

*