Nu găti în folie de aluminiu! Iată ce rău îi faci copilului!

Atunci când gătești în folie de aluminiu trebuie să te gândești de două ori înainte întrucât îi poți face un mare rău.

folie de aluminiuNimic nu este greșit în a găti la cuptor, nutriționiștii chiar indică acest lucru, drept fiind un mod de a găti extrem de sănătos. Cu toate acestea, atunci când gătesc pește, multe mămici obișnuiesc să îl învelească în folie de aluminiu. Odată preparat în acest mod, îi pot pune în pericol sănătatea copilului.

Atunci când facem acest lucru nu ne gândim de fapt că aluminiul face parte din categoria substanțelor cele mai periculoase, care odată ajuns în organism poate crea intoxicație. La temperaturi mari, o parte din componentele acestei substanțe s-ar putea descompune și ar putea ajunge în organism. O altă greșeală este și învelirea sandwich-ului în folie de aluminiu ori gătirea în tigăi de aluminiu.

Organizația Mondială a Sănătății consideră că orice persoană adultă ar putea consuma chiar și 50 mg aluminiu fără să existe niciun fel de pericol. De asemenea, acești specialiști consideră că ori de câte ori cantitatea de 1 mg aluminiu/kg/corp ar fi depășită, atunci există un mare pericol pentru sănătate. Datele de mai sus sunt valabile pentru persoanele ajunse la maturitate, copiii nefiind expuși în studiul de mai sus, iar acest lucru pentru că în cazul lor nici nu poate fi vorba despre consum de aluminiu în corp.

Internațional Journal of Electrochemical Sciente a publicat un studiu din care reiese că prin învelirea mâncării în folie de aluminiu și așezarea sa la cuptor, s-r putea consuma chiar și 139,2 mg aluminiu. În plus, tot în studiu se mai arată că există riscul de Alzheimer și osteoporoză.

Lucrurile încep să iasă de sub control odată cu expunerea aluminiului la temperaturi crescute. În cazul în care mâncarea este ținută la rece și totuși este învelită în folie de aluminiu, riscul este foarte mic. Temperaturile crescute, de peste 150 grade Celsius reușesc să transfere mult mai rapid și periculos aluminiul către mâncare.

Studiul arată că carnea roșie, atunci când este învelită în folie de aluminiu, transferă peste 378% din aluminiu în mâncare, iar carnea albă, circa 215%.

Simptome care te anunță că suferi de intoxicația de aluminiu!

Durerile musculare, durerile oasoase, afecțiuni respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos central se numără printre cele mai importante simptome ale intoxicației cu aluminiu. În sarcină, pericolul este și mai mare, consumarea unor alimente preparate prin învelirea în folie de aluminiu, poate determina dezvoltarea unor malformații congenitale, greu de corectat.

Previne intoxicația cu aluminiu!

  • Desigur, cea mai importantă regulă este aceea de a nu folosi folia de aluminiu la prepararea mâncărurilor, folosind temperaturi înalte!
  • Nu lăsa mâncarea învelită în folie de aluminiu!
  • Nu folosi tigaia de aluminiu, înlocuiește-o cu tigaia de fontă ori ceramică, sunt mult mai sigure!

Indiferent cât de practic ar fi gătirea în folie de aluminiu, încercați să înlocuiți o astfel de practică cu cea tradițională, fiind mult mai sigură și mai sănătoasă.


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Lasă un Comentariu...

*