Mihai Lupu: Trebuie să îi pregătim pe copii să devină cetățeni care să participe activ la viața lor și a comunității lor

Atunci când Mihai Lupu a protestat, în adolescență, față de conținutul slab al revistei liceului a avut parte de o susținere neașteptată: cea a profesoarei sale de limba română. Reacția ei avea în spate capacitatea de conectare cu elevii și inteligența culturală și socială, calități cu ajutorul cărora un profesor poate transforma destine.

Între timp, numele lui Mihai Lupu a ajuns să fie legat de IPSOS România, „laboratorul de cercetare” al României, de festivalul de scurtmetraje într-o companie privată Short Film Breaks și de EDUCab – platforma pentru dezvoltarea capacității locale care își propune, în România, stimularea şi construcţia capacităţii educaţionale din biblioteci. Mihai a răspuns întrebării „Unde ar fi fost #visele tale astăzi?” printr-o mărturie despre curajul de a-ți păstra încrederea în tine când toată lumea încearcă să ți-o submineze.

Cred că eram în clasa a X-a sau a XI-a. Tocmai ce apăruse primul număr al revistei anuale a Colegiului Național ‘Alexandru Lahovari’. Motiv de mândrie de altfel. Eu indignat de calitatea precară a materialului de acolo, un soi de colecție mediocră de texte literare, recenzii plicticoase și fără substanță, știri inutile din zona IT, enumerări de nume de elevi și profesori, cu fotografii și ilustrații de o calitate precară, ce să mai lungesc, câteva zeci de pagini rușinoase pentru orice minte cât de cât obișnuită cu informații și cultură de calitate.

Așa că nu am stat pe gânduri și o zi întreagă am stat să scriu (la mașina de scris, cu indigo, la mamă la birou) peste 10-15 pagini de text, prin care luam la analizat și pus în context toate articolele și ce mai apărea pe acolo, aducând argumente prin care să arăt că ne aflăm în fața unei mizerii de publicații care ar trebui să înceteze să mai existe dacă va continua să promoveze un conținut atât de slab. Țin minte că am făcut multe copii, pentru că a doua zi, de dimineață, cu o oră și ceva înainte să înceapă cursurile, am intrat în cancelarie și am pus pe masa profesorilor, în dreptul fiecărui scaun, câte un exemplar din textul meu pătimaș de indignat la adresa produsului pe care îl consideram de o mediocritate dureroasă, la care, credeam eu, nu puteam să rămân indiferent, adică complice.

Și gata, după ce am pus foile pe masă, m-am dus la mine în clasă și mi-am văzut de treabă. Asta până când a început oră de română, cu doamna Petre. A intrat în sală, a întrebat dacă sunt absenți și apoi s-a uitat spre mine și mi-a zâmbit complice: ‘Am citit ce ai scris. E bun textul. Se citește în toată cancelaria’ Atât mi-a trebuit, știam că este bun, dar nu știam dacă o să fie citit de profesori, ei mă interesau. Pentru că ei îi încurajau pe elevi să scrie enormitățile alea, să îi felicite pentru tâmpeniile obosite pe care le aberau, alimentând niște bucle de mediocritate din care eu îmi doream să ne scuturăm prin intransigență și invalidând permanent precaritatea. Chiar dacă scriem mai puțin, facem mai puțin, să facem bine. Să participăm viu la timpul pe care-l trăiam, să fim vii în istoria propriilor traiectorii.  

Ori profa mea de română, știa unde bat cu textul și chiar dacă o fi trebuit să audă diverse bombăneli la adresa materialului meu rece și suficient de agresiv cât și mie să-mi pară pe alocuri prea tăios, nu mi-a reproșat vreodată că aș fi pus-o într-o lumină proastă în fața colegilor profesori, care știau că sunt elevul ei, olimpic la română, și care și indirect și direct, îi atacă pe ei.

Mă uit în spate la genul acesta de experiențe și îmi întăresc convingerea că nu avem alternative, alta decât să fim responsabili cu procesul educațional și informațional prin care pregătim copiii să fie tineri, apoi adulți și seniori. Adică să devină cetățeni care să participe activ la viața lor, a comunității lor, a societății per ansamblu, și care să fie conectați la viața Planetei. Eu știu că avem nevoie de cât mai multe reacții precum cele ale profesoarei mele de română. Să începem de acolo. Din genul acela de conectare și inteligență culturală și socială.  


Lasă un Comentariu...

*