5 moduri prin care o companie poate sprijini o proaspătă mămică!

Trăim într-un secol al vitezei, într-un secol în care profesia este pe primul plan, fie că este vorba despre bărbați sau despre femei. De aceea, de teamă să nu își piardă locul de muncă tot mai multe femei refuză să dea naștere unui copil. Sarcinile apar foarte târziu, undeva pe la vârsta de 35 de ani. Și tot atunci apar și problemele, dar și solicitările companiei de reîntoarcere la serviciu.

mama-la-serviciuStimulentul de inserție acordat de stat nu mai este demult o soluție convenabilă pentru proaspăta mămică care este nevoită să se întoarcă la serviciu, conform solicitărilor angajatorului. Aceasta trebuie ajutată și sprijinită de compania la care lucrează pentru a-și crește frumos bebelușul.

Iată mai jos 5 moduri utile pe care le poate face o companie pentru proaspăta mămică, reîntoarsă devreme la serviciu:


  1. realizarea acestui curs de parenting, mai ales dacă în rândul angajaților se numără multe femei cu copii mici. Cu ajutorul acestui curs de parenting, mamele vor cunoaște cum să își crească bebelușul cât mai bine, cum să îi acorde primul ajutor în caz de nevoie și mai ales cum anume să comunice cu bebelușul pentru ca acesta să nu îi ducă deloc lipsa. Sunt informații utile, de care orice mamă are mare nevoie.
  2. organizarea acestor ateliere de gătit în companii. Pe lângă o modalitate eficientă de petrecere a timpului liber în companie, dar și o variantă mai bună de cunoaștere a angajaților, aceste ateliere de gătit am putea spune că reușesc să le arate mămicilor cum să gătească sănătos și bine pentru bebelușii lor. Astfel, atunci când vor ajunge la etapa de diversificare a alimentației bebelușului, vor cunoaște cum anume să prepare mâncarea într-un mod cât se poate de sănătos.
  3. sprijinirea gravidei pentru alăptarea bebelușului – acest lucru este foarte ușor de făcut. Fie se va scurta programul de lucru, fie mama care alăptează bebelușul va putea beneficia din partea angajatorului de mai multe pauze de alăptat, astfel încât să poată ajunge acasă la bebeluș în vederea hrănirii sale.
  4. acordarea de zile libere atunci când este cazul – atunci când bebelușul se îmbolnăvește, mama se simte îngrijorată și vrea să îi fie alături. De aceea, o companie poate veni în sprijinul său prin acordarea unor zile libere necesare până la însănătoșirea bebelușului său. Cu siguranță, un astfel de ajutor va fi binevenit pentru orice mămică cu copil.
  5. grădiniță în companie – dacă spațiul companiei este suficient de mare și dacă există mai multe femei cu copii angajate ar fi o idee potrivită de organizare a unei grădinițe particulare, cu personal specializat, care să aibă grijă de bebeluși atunci când mama lucrează. În acest mod, femeia va fi mult mai mult stimulată, știind că poate merge când dorește să își vadă copilul, știindu-l foarte aproape.

 


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Lasă un Comentariu...

*