La Karin’s Kids Academy copiii cunosc natura!

Majoritatea grădinițelor au curte exterioară, spațiu de joacă pentru copiii, dar câte dintre ele pun la dispoziția celor mici întreaga natură, cu pădurile ei, cascade, râuri, iazuri cu pești sau câmpii cu flori? Cu siguranță doar grădinița Karin’s Kids Academy! Dacă încă nu ai auzit de ea, nu îți face griji, tot ce trebuie să faci este să îl iei pe cel mic, să ieșiți din București și să pășiți împreună în pădurea Băneasa. Undeva în mijlocul pădurii veți auzi glasul păsărilor și râsetele copiilor curioși care descoperă câte ceva nou în fiecare zi. Nu e un vis, ci e realitatea de basm a copiilor de la Karin’s Kids Academy!

La Karin’s Kids Academy copiii cunosc natura!

Picture 1 of 6

La Karin’s Kids Academy, majoritatea activităților educaționale se defășoară în curtea exterioară, unică în România și în Europa. Prin intermediul acestor activități, cei mici au ocazia să descopere natura în adevăratul sens al cuvântului, să exploreze pădurea și să învețe să îngrijească mediul înconjurător. Atfel, ei vor avea ocazia să se plimbe prin livadă, să urmărească cu atenție cum se coc fructele pe care apoi le vor culege și le vor servi la gustare, vor căuta cu multă migală fructele de pădure pentru a le savura, vor asculta susurul cascadei și vor urmări apa curgătoare a râului, dar vor putea observa și cum arată o albie a unui râu secat. Tot în cadrul Grădiniței Karin’s Kids Academy, copiii vor lua contact cu peștii din iazul special amenajat, vor putea hrăni păsărelele din căsuțele din copaci și vor îngriji animalele din micuța fermă din pădure. Să nu mai vorbim de  peșterile amenajate sau dealurile artificiale. Pare că la Karin’s Kids Academy s-au strâns toate minunile naturii doar pentru a face parte din lumea copiilor și de a le ghida pașii către o viață de adult responsabil și independent.

Natura îi învață pe cei mici să aibă și un stil de viață sănătos și echilibrat, cu mișcare fizică zilnică dar și o alimentație corespunzătoare. Din acest motiv, la Karin’s Kids Academy, există o grădină de legume care va fi îngrijită de cei mici pentru că legumele culese de ei mai târziu se vor regăsi în farfuria lor sub forma unui mese nutritive, care le oferă toate vitaminele necesare pentru o creștere sănătoasă!

S-a demonstrat faptul că petrecerea timpului liber în natură ajută la menținerea unui fizic bun și a unei stări de sănătate optime. Prin urmare, la Karin’s Kids Academy, copiii se joacă și în același timp explorează, pe cont propriu de mult ori (pentru că li se oferă libertatea necesară pentru a lua propriile decizii) curtea exterioară a grădiniței, amenajată ca un mic colț de Rai. În plus, ei vor putea participa la tot felul de activități distractive în care cunoașterea pădurii și a elementelor sale îi va ajuta să se descurce. Spre exemplu, există ateliere de tehnici de supraviețuire în natură sau de treasure hunting, cluburi de știință și de experimente distractive și alte activități care îi implică pe cei mici și îi provoacă să fie mult mai atenți la mediul înconjurător.

În zilele noastre, cei mici au foarte puțin contact cu natura în forma ei pură. De ce să nu petreacă câteva ore în fiecare zi la Karin’s Kids Academy, dezvoltându-se frumos și armonios, respirând aer curat și iubind natura?


Lasă un Comentariu...

*