Învățăm, ne jucăm, creștem mari – la Karin̕ s Kids Academy!

Când ai un copil mic, timpul trece extrem de repede. Parcă ieri făcea primii pași prin casă, iar acum este un mândru preșcolar, ce face primii pași către o viață de adult. Ce e important însă este faptul că acești pași către o nouă viață și implicit către o nouă etapă din viața sa, trebuie să fie făcuți într-un cadru educațional organizat, adaptat nevoilor sale, care să îi ofere toate condițiile necesare dezvoltării sale din toate punctele de vedere. Recomandarea noastră pentru o copilărie fericită a celui mic, dar și plină de activități educative și mai ales, distractive, este grădinița din mijlocul pădurii Băneasa – Karin̕ s Kids Academy!

FATADA LATERALA2

Picture 1 of 11

La Karin̕ s Kids Academy, copiii învață, dar se și distrează! Spațiul interior al grădiniței, amenajat într-un fost conac boieresc fermecător, a fost amenajat ținând cont de nevoile celor mici, cu mobilier adecvat la care să aibă acces orice copil fără nicio problemă. În acest spațiu interior, curat și aerisit permanent (datorită sistemului de aer proaspăt), copiii se vor folosi de diverse materiale educative pentru a asimila informații care mai târziu le vor fi de folos în viața de adult. Spațiul exterior, o curte impresionantă, organizată de diverse zone de dezvoltare, reprezintă o extensie a spațiului interior, cea în care copiii pot experimenta și pot explora mediul înconjurător. Spre exemplu, zona de creație în care se află o moară cu apă, diverse jocuri cu apă sau de iluzie optică, spații amenajate pentru pictură, ajută la stimularea creativității și a imaginației celor mici, la dezvoltarea lor din punct de vedere social și emoțional. În cadrul grădiniței Karin̕ s Kids Academy, copiii vor avea ocazia să cunoască mediul înconjurător, se exploreze dealurile și cascadele, văile și câmpiile, râurile sau iazurile cu pești. Toate aceste elemente ale naturii au fost strânse în curtea grădiniței pentru a-i ajuta pe copii în procesul lor de dezvoltare și de maturizare. Pe măsură ce copiii cresc, ei vor învăța să se respecte pe ei înseși-înşişi, pe cei din jurul lor, dar mai ales, mediul înconjurător.

Grădinița Karin̕ s Kids Academy este locul perfect în care copilul tău poate învăța prin activități distractive. Mai exact, toate activitățile educative sunt personalizate pentru fiecare copil în parte, pentru a se putea bucura de ele și pentru a se distra. Dacă o activitate este prea grea pentru cel mic, el va fi descurajat și va avea tendința să renunțe repede la ea. Dacă în schimb, activitatea este realizată în ritmul lui, el se va distra și în același timp va învăța tot felul de lucruri utile.

Jocul are un rol important în procesul de creștere a celor mici, în dezvoltarea lor fizică și intelectuală, dar și în dezvoltarea socio-emoțională, la recunoașterea emoțiilor și exteriorizarea lor și la gestionarea situațiilor neplăcute. În plus, jocul în aer liber îi implică activ pe cei mici, făcându-i mult mai atenți, motivați și interesați de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Și până la urmă, cei mici învață mult mai multe lucruri atunci când se distrează și se bucură de activitatea desfășurată.

În concluzie, Karin̕ s Kids Academy oferă copilului tău condițiile optime în care să învețe și să se distreze. De la viața de preșcolar până la cea de școlar cu acte în regulă, nu este decât un pas. Iar acel pas poate fi parcurs cu mare grijă și îndemânare doar în curtea grădiniței Karin̕ s Kids Academy!


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Lasă un Comentariu...

*