Figurine din bostani – Idei creative pentru copii

Toamna reprezintă sursă de inspiraţie pentru artiştii care transpun al său tablou în picturi deosebite, dar oferă şi roadele necesare, din care, fiecare dintre noi,  poate realize figurine inedite, copiii fiind cu siguranţă cuceriţi de creaţiile realizate cu propriile lor mânuţe.

Şi pentru că tot se apropie celebra sărbătoare pe care am împrumutat-o de peste hotare, ne referim bineînţeles la Halloween, vă invităm să realizaţi figurine hazlii din bostani.

Sursa de inspiraţie o reprezintă cartea ,,Figurine din roadele toamnei’’.

Iată materialele de care aveţi nevoie:

  • Dovlecei de diferite mărimi
  • Frunze de mărimi diferite (arţar,ficus, salcâm)
  • Pir sau alte buruieni uscate
  • Muşchi decor de Islanda
  • Rondelă uscată de portocală
  • Coji de mandarină
  • Floare lampion
  • Măceşe
  • Vopsea acrilică albă, neagră, verde-deschis şi roşie
  • Panglică roşie de saten, grosime 2 cm, lungime 20 cm
  • Panglică portocalie de saten, grosime 5 cm, lungime 30 cm
  • 3 beţe de frigărui
  • 3 scobitori
  • Mărime
  • Circa 15-27 cm

Tăierea şi scobirea dovlecilor

Se taie partea de sus a dovleacului cu un cuţit mare şi ascuţit. Marginea poate fi dreaptă sau în zigzag. Se scoate interiorul dovleacului cu o lingură sau, mai bine, cu o lingură-cupă pentru îngheţată. Pe o parte a dovleacului se copiază trăsăturile feţei de pe tipar cu o hârtie indigo sau se desenează cu mâna liberă, iar apoi se decupează interiorul lor cu un cuţit ascuţit. Pentru decuparea formelor rotunde se poate folosi şi un dispozitiv de curăţat legume. Coaja dovlecilor este foarte tare, de aceea copiii să lucreze doar sub atenta supraveghere a adulţilor. În dovleacul scobit se poate aşeza un burete oazis în care se înfig diverse roade de toamnă.

1. Se ataşează capul pe trup cu un băţ de frigărui.

Pentru aceasta se găuresc dovleceii cu burghiul, după care se lipeşte băţul de frigărui. Se lipesc frunze de jur împrejurul gâtului, în loc de guler. Se pictează trăsăturile feţei după tipar sau ca în imagine. Nasul se obţine înfigând o scobitoare într-o măceaşă.

2. Se fac câteva orificii în partea de sus a capului cu o andrea, în care se înfig buruieni uscate în loc de păr. Părul se poate obţine şi din muşchi decor de Islanda sau din frunze diverse.

Se leagă o fundă din panglica de organza, lipind-o apoi pe cap, sau se asamblează o pălărie dintr-o rondelă uscată de portocală şi o floare lampion. Urechile se obţin din coji de mandarină sau din hârtie. Acestea se prind cu scobitori la locul lor.

3. Se scobeşte dovleacul mare şi se copiază trăsăturile feţei după tipar sau se desenează şi se decupează. În tăietura ochilor se pune câte o măceaşă. Se aşază o candelă în dovleac.

Pentru mai multe idei creative de sezon, puteţi comanda cartea ,,Figurine din roadele toamnei’’.

Editura Casa are reduceri de 60% la mai multe titluri. Descoperiţi REDUCERILE TOAMNEI!


Lasă un Comentariu...

*