Lapte praf

Orice cutie de lapte praf conține o serie întreagă de instrucțiuni de utilizare și folosire. Cu toate acestea, varietatea acestor produse este foarte mare, așa că mămicile uneori se simt copleșite de atâtea oferte și nu știu care este formula cea mai potrivită pentru bebelușii lor.

Administrarea de lapte praf bebelușului reprezintă recomandarea pediatrilor atunci când mama nu poate să alăpteze, din anumite cauze independente de voința sa. Atunci ar trebui să știi ce fel de formulă alegi, la ce temperatură să ții laptele praf, cum să îl prepari și mai ales cum să respecți un program de masă echilibrat și sigur pentru bebe. Toate aceste lucruri le vei afla mai jos.

Varietate și alegere

Așa cum spuneam, există numeroase oferte de lapte praf, iar pentru binele copilului tău te gândești să îi oferi ceea ce este mai bun pentru creșterea și dezvoltarea sa. Pentru a face cea mai bună alegere este bine să cunoști toate sortimentele de lapte praf existente pe piață și să reușești să distingi între ceea ce este mai bun și potrivit pentru bebe. Pentru acest lucru trebuie să afli care le sunt caracteristicile, dar mai ales să găsești o potrivire perfectă cu nevoile copilului din perioada respectivă. Așa se explică de ce un prematur are nevoie de o formulă cu totul specială, comparativ cu un nou-născut venit pe lume la termen.

Orice lapte praf poate fi atât pudră, cât și concentrat ori deja preparat, medicul te va îndruma ce variantă să alegi. În funcție de conținut, formula de lapte se distinge prin compușii care îl alcătuiesc, astfel laptele normal conține proteine din lapte de vacă, cu adaosuri de fier, lapte din soia sau lapte parțial sau intens hidroizolat.

Ținând cont de toate aceste lucruri, mai mult nu vei putea să faci cea mai bună alegere atunci când te decizi să îl cumperi fără a avea sfatul medicului pediatru. În funcție de proprietățile sale, dar mai ales în funcție de starea de sănătate și dezvoltare a bebelușului, medicul pediatru va reuși să îți ofere cea mai bună variantă, necesară pentru ca micuțul tău să crească frumos și sănătos.

Ce mai spui dacă la toată oferta descrisă mai sus se mai adaugă și formule de lapte praf ce conțin multe vitamine, iar altele anumiți compuși care le transforma în hipoalergenice. Aici lucrurile par că se complică și mai mult întrucât un surplus de vitamine și minerale administrat fără a fi nevoie bebelușului ar putea provoca anumite reacții adverse destul de neplăcute.

Ce fel de apă alegem pentru prepararea formulei de lapte?

Pentru a-și păstra proprietățile, acest lapte praf trebuie preparat cu o apă corespunzătoare. Apa potabilă ce curge la robinet nu este cea mai sigură și recomandată soluție atunci când vine vorba de prepararea acestui ingredient, bază de creștere pentru micuțul tău. Aceasta poate conține numeroase impurități, germeni, bacterii, dar și un nivel crescut de fluor, lucru nefast pentru sănătatea copilului.

Pentru o preparare în deplină siguranță este bine să folosești apa îmbuteliată. Aceasta conține cantități echilibrate de fluor și minerale, în plus este o apă extrem de curată și pură, nu conține așadar microbi periculoși pentru bebe.

În cazul în care te regăsești într-o situație în care nu ai o altă opțiune, poți încerca să folosești apa de la robinet, dar este nevoie ca aceasta să fie fiarta bine înainte.

Ce temperatură este potrivită pentru administrarea de lapte praf bebelușului?

Un bebeluș are nevoie de lapte praf călduț. Îi va face bine la burtică și va stimula nevoia de somn și de odihnă. De aceea, este de preferat să îi oferi un biberon călduț. Pentru a verifica dacă temperatura este potrivită este bine să încercați câteva picături la încheietura mâinii voastre. Dacă vă frige, mai așteptați puțin până se va mai răci.

Peste noapte bebelușului i se face foame. Astfel laptele praf gata preparat va trebui reîncălzit. Pentru acest lucru nu folosiți cuptorul cu microunde întrucât compușii chimici ai biberonului s-ar putea descompune și astfel i-ar dăuna bebelușului.

„Prepararea laptelui praf se va face cu atenție. Acesta se va ține în frigider după ce a fost consumat și poate fi reîncălzit ușor prin adăugarea biberonului într-un vas cu apă caldă, evitându-se fierberea. În niciun caz nu recomand mămicilor nici acum și nici după începerea diversificării să folosească pentru încălzire cuptorul cu microunde. Căldura degajată de acesta va descompune compușii chimici ai biberonului și astfel riscurile pentru sănătatea bebelușului sunt foarte mari”, a menționat dr. Ana Culcer, medic primar pediatru.

Programul de lapte praf

Orice bebeluș mănâncă de multe ori pe zi, după care doarme liniștit vreme lungă. Se trezește pentru că iarăși i se face foame, iar tu trebuie să îi oferi fie lapte matern, fie lapte formulă, atunci când nu poți să alăptezi din cauze independente de voința ta. Medicul îți va prescrie un program de masă echilibrat, astfel încât bebelușul să nu sufere de foame și să se dezvolte corespunzător vârstei și greutății sale.

Și dacă totuși trebuie, iată totul despre laptele praf și înțărcare! Doar așa vei face cea mai bună alegere!

laptele praf

Laptele praf pentru bebeluşi sau laptele formulă conţine lapte de vacă deshidratat şi modificat, îmbogăţit cu diverse ingrediente, importante pentru sănătatea copilului. Ce conţine laptele praf? Laptele formulă conţine o serie de amestecuri modificate pentru a fi cât mai aproape posibil de laptele matern. Prin urmare, compoziţia formulelor de lapte […] mai mult »